Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la cel puțin 34, au spus miercuri autoritățile, iar cel mai mare pod suspendat din țară a fost închis din cauza avariilor, informează DPA.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Autorității naționale pentru reducerea riscului și managementul în caz de dezastru, cel puțin 15 persoane au fost rănite, iar 11 sunt în continuare date dispărute de la debutul, joi, a celui mai recent episod de ploi torențiale.
Cel puțin 23 de decese s-au produs în urma alunecărilor de teren, în timp ce alte cauze au inclus inundații, avalanșe și ploi torențiale, a adăugat purtătoarea de cuvânt Shanti Mahat. Aproape 1200 de familii au fost afectate, sute de locuințe fiind avariate total sau parțial, alături de anexe și terenuri agricole.
Nepalul este extrem de susceptibil la dezastrele naturale din cauza reliefului montan și a unor cursuri importante de apă.
Luna trecută, Nepal și Tibet s-au confruntat cu viituri mortale declanșate de o avalanșă li care s-au soldat cu moartea a circa 1450 de persoane și cu dispariția a peste 4500.
Cele mai recente inundații sunt rezultatul unui muson întârziat declanșat de un sistem de presiune joasă care a luat naștere deasupra golfului Bengal, potrivit departamentului meteorologic din Nepal.
Precipitații s-au mai domolit între timp, deși săptămâna viitoare sunt în continuare așteptate ploi slabe în unele regiuni din țară.
În districtul Kanchanpur din vestul Nepalului, un pod suspendat de mari dimensiuni s-a prăbușit miercuri din cauza inundațiilor de pe râul Mahakali, forțând autoritățile să închidă această structură.
''Este o atracție turistică populară în district'', a declarat pentru DPA Madan Koirala, administrator șef al Kanchanpur. ''Întrucât doar unul dinte cei opt piloni ai structurii s-au prăbușit, credem că poate fi reparat''. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la 34

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

