România are nevoie de investiții strategice pentru energie sigură și prețuri accesibile

România se confruntă cu probleme majore în sectorul energetic și are nevoie de soluții concrete pentru consolidarea securității energetice. Acestea au fost principalele teme discutate la Summitul Power România 2026, unde s-a vorbit despre producția insuficientă de energie, lipsa capacităților de stocare, întârzierile în dezvoltarea infrastructurii energetice și necesitatea unor investiții strategice. Participanții au subliniat importanța unei planificări pe termen lung și a unor măsuri care să permită României să își valorifice resursele și să reducă dependența de importurile de energie.

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, susține că România se confruntă simultan cu probleme privind producția de energie, stocarea și infrastructura de transport și că soluțiile trebuie construite prin colaborarea dintre Parlament, mediul de afaceri și specialiști.

'Avem trei crize importante suprapuse în energie. Pe de o parte, nu mai avem energie nucleară și oricum vom rămâne la jumătate din capacitate când va intra în modernizare anul viitor reactorul numărul 1. A doua provocare importantă este legată de faptul că nu avem clar definit statutul Complexului Energetic Oltenia și nici nu știm până când va lucra și în ce condiții. Și a treia chestiune importantă este legată de incapacitatea de a finaliza investițiile în centrale pe gaz. Mintia este în întârziere, Iernut este în foarte mare întârziere, Turceni și Ișalnița nici măcar n-au plecat.

Pe acest fond al lipsei capacităților de producție apare și lipsa capacității de stocare, care este cealaltă cauză a insuficienței mărfii în orele de după-amiază și o cauză a prețului foarte ridicat pe care îl are energia către consumatori. Deci, după ce că n-am rezolvat producția, n-avem nici stocare. Am evitat până acum rezolvarea celor două soluții mari de stocare în hidrocentrale cu pompaj invers, respectiv în baterii.

Ultima piesă pe care aș menționa-o în acest tablou complex este faptul că nu s-a închis încă inelul de 400 de kilovolți. Și atunci, cu toate aceste vulnerabilități, suntem într-o piață în care avem nevoie de inteligență, de planificare, de știință, de carte și de conlucrarea mediului de afaceri, a Guvernului și a specialiștilor.

De asta este important că ne reunim astăzi aici pentru a pune în legătură acești trei actori: Parlament, mediul de afaceri, specialiști', a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

Viorel Tudose, CEO și fondator Getica 95, atrage atenția asupra deficitului de capacități de stocare din România și susține că tranziția energetică a creat o nouă vulnerabilitate prin dependența de tehnologia importată din China. Acesta susține că închiderea capacităților pe cărbune trebuia însoțită de dezvoltarea unor unități de stocare de ordinul zecilor de mii de MW, pentru a asigura stabilitatea sistemului energetic.

'În momentul în care închizi 3000 de megawați bandă cărbune, Îți trebuiesc 4-5 ore, dacă nu chiar 8 pe zi, dar 4-5 ore minim, înmulțit cu cei 3.000 MW și faceți dumneavoastră un calcul. Noi, la 1 ianuarie 2020 sau 2018, trebuia să avem instalați în unități de stocare minim 16-18.000 MW.(...) Suntem dependenți de tehnologia unei alte țări, în speță China, care produce unitățile de stocare', a declarat Viorel Tudose.

Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR, susține că România trebuie să transforme resursele, tehnologia și disponibilitatea investitorilor în proiecte concrete, capabile să genereze investiții, locuri de muncă și energie mai sigură.

'Știm cu toții că România are resurse, are companii cu tehnologie și are oameni care vor să investească. Întrebarea de astăzi este, așadar, una practică. Ce proiecte se pot construi, se pot implementa la noi în țară, cu ce bani, cu ce eforturi, cu ce greutăți și în cât timp? Este absolut necesar să înțelegem și noi, și dumneavoastră care este fluxul și prin ce faze trece atât proiectul, cât și antreprenorul, firma care generează un proiect. Pentru că, până la urmă, proiectul bine făcut înseamnă, din punctul nostru de vedere, valoare adăugată pentru țara noastră și în țara noastră, locuri de muncă create, energie mai sigură și facturi care, în mod normal, ar trebui să descrească și pe care oamenii ar trebui să și le poată permite fără greutate', a declarat deputatul AUR, Ramona Ioana Bruynseels.

Ramona Lovin, deputat AUR, susține că românii din diaspora reprezintă o resursă importantă pentru dezvoltarea companiilor și economiei românești, inclusiv prin experiența și capitalul acumulat în străinătate.

'La fiecare întâlnire sau discuție pe care o am cu antreprenori și investitori români sau străini care vor să dezvolte afaceri în România, amintesc acest lucru. Avem în afara granițelor țării un număr impresionant de români care, în anii petrecuți în străinătate, au acumulat experiență, competențe. Sunt oameni care se pot întoarce în România să conducă echipe, să conducă firme, să contribuie la dezvoltarea companiilor românești sau străine. Iar unii dintre ei se pot întoarce cu propriul capital și își pot deschide aici propriile afaceri, inclusiv în domenii care nu sunt suficient de dezvoltate în România. Acești oameni pot contribui direct la creșterea performanței companiilor și, în același timp, la dezvoltarea economiei românești', a declarat deputatul AUR, Ramona Lovin.

Senatorul AUR, Cristian Șipoș susține că dezechilibrele create de deciziile din sectorul energetic au dus România la energie scumpă și la dependența de importuri în perioadele de vârf și atrage atenția că stocarea energiei trebuie să fie una dintre soluțiile prioritare pentru securitatea energetică a țării.

'Energetica este o problemă de echilibru și de planificare strategică. Specialiștii noștri o numesc trilemă energetică, care este o combinație între trei factori, dintre care astăzi doi s-au repetat foarte mult: securitatea, accesibilitatea și sustenabilitatea, adică mediul. La noi, în România, din cauza unor decizii arbitrar luate, s-a accelerat pe mediu. S-a accelerat pe mediu în detrimentul celorlalți doi factori. Și s-a produs un dezechilibru. Din cauza acestui dezechilibru, noi am ajuns astăzi să plătim energie scumpă, am ajuns astăzi, chiar dacă s-au instalat foarte multe parcuri fotovoltaice, să vindem energia ziua la un preț foarte mic în exterior și să o importăm seara, în vârf de sarcină, și dimineața, la un preț care în iunie a ajuns și la 500 de euro megawatt. Acum e 200, 250 chiar și 1.000 de euro a fost. Ce e de făcut în primul rând? Sunt soluții pe termen scurt, soluții pe termen lung. Stocarea energiei. Stocarea energiei se poate face pe termen scurt, rapid, adică să rezolvi problema în maximum o jumătate de an, prin baterii, adică cum au făcut și vecinii noștri, bulgarii, și o rezolvi rapid', a declarat senatorul AUR, Cristian Șipoș.

Dezbaterile din cadrul Summitului Power România 2026 au evidențiat nevoia unor investiții accelerate în producția și stocarea energiei, precum și în infrastructura energetică. Participanții au discutat despre necesitatea unei strategii coerente pe termen lung, a unor proiecte concrete și a unei colaborări mai strânse între autorități, Parlament, mediul de afaceri și specialiști, astfel încât România să își poată valorifica resursele și potențialul investițional și să își consolideze securitatea energetică.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor