Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a îndemnat Slovacia să susțină mai activ măsurile UE care vizează Rusia în legătură cu războiul din Ucraina, în timpul unei vizite efectuate marți la Bratislava, informează dpa.
Cele două țări și-au reafirmat 'sprijinul deplin pentru Ucraina', a declarat Wadephul după discuțiile cu omologul său slovac, Juraj Blanar.
Șeful diplomației germane a precizat că, în opinia sa, acest lucru include și sistarea livrărilor de energie din Rusia.
Toți partenerii trebuie să 'acționeze unit' în această privință, a spus el, adresându-i-se lui Blanar.
Trebuie exercitată 'mai multă presiune' asupra Moscovei, întrucât 'Rusia nu dă semne că ar dori pacea', în timp ce Ucraina, pe de altă parte, și-a 'exprimat în repetate rânduri disponibilitatea' de a pune capăt războiului, a susținut Wadephul.
Fără a menționa direct Slovacia, Wadephul a insistat că ar fi 'nu doar o lipsă de solidaritate, ci și un act iresponsabil' să se pună la îndoială faptul că cea mai mare amenințare la adresa Europei este 'imperialismul beligerant al lui Putin'.
UE nu își poate permite ca state membre individuale să blocheze măsuri precum sancțiunile, a adăugat ministrul german de externe.
Slovacia scoate în evidență dependența energetică față de Rusia
Blanar a condamnat războiul Rusiei împotriva Ucrainei, calificându-l drept o încălcare flagrantă a dreptului internațional, dar a reiterat poziția Slovaciei conform căreia nu poate exista o soluție militară la conflictul din țara vecină.
El a menționat că discuțiile cu Rusia sunt inevitabil necesare. 'Rusia nu va dispărea de pe hartă', a spus el.
Guvernul premierului slovac Robert Fico a criticat frecvent sancțiunile Uniunii Europene împotriva Moscovei și a adoptat o poziție mai favorabilă Rusiei decât mulți dintre partenerii Slovaciei din UE și NATO, amintește dpa.
Recent, Bratislava a insistat pentru ridicarea sancțiunilor UE impuse oligarhului rus Alișer Usmanov.
Blanar a explicat că, pentru Slovacia, renunțarea treptată la energia rusească solicitată de Germania ar fi dificil de realizat, din cauza deceniilor de interdependență. 'Slovacia și-a construit întreaga infrastructură pe baza livrărilor de energie din Rusia', a spus el, adăugând că ruperea acestor legături ar cauza 'probleme enorme' și nu s-ar putea realiza peste noapte.
Slovacia lucrează la diversificarea surselor sale de energie, a subliniat el, de exemplu prin importuri de gaze naturale din Algeria. De asemenea, se lucrează la o rută alternativă pentru petrol prin intermediul conductei adriatice din Croația, însă capacitatea acesteia este insuficientă, a precizat ministrul de externe slovac.
Wadephul urma să viziteze și Strasbourgul marți, pentru a se adresa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și întâlniri cu mai mulți reprezentanți ai organizației. Germania este unul dintre cei mai mari donatori bilaterali ai Consiliului Europei. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Germania îndeamnă Slovacia la mai multă solidaritate în privința sancțiunilor împotriva Rusiei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

