Lidera stângii radicale ce aspiră la funcția de primar al Berlinului a promis luni că va aborda problema chiriilor inaccesibile din capitala Germaniei, însă s-a confruntat imediat cu presiuni de a lua măsuri în urma acuzațiilor de antisemitism apărute la adresa anumitor filiale ale partidului său, relatează Reuters.

Elif Eralp a condus partidul Die Linke (Stânga) către cel mai bun rezultat al său în Berlin, devansând partidul conservator al cancelarului Friedrich Merz în cursa pentru primărie și pregătindu-se să conducă, în premieră, o coaliție de guvernare a orașului.

'Berlinul a votat clar pentru o schimbare de politică, pentru un oraș accesibil unde toată lumea poate trăi cu demnitate, indiferent de venit sau origine, și pentru ca, în sfârșit, criza chiriilor să fie abordată în mod consecvent', a declarat ea luni.

Descris cândva de fostul primar Klaus Wowereit drept un oraș 'sărac, dar sexy', Berlinul a devenit tot mai scump, iar chiriile sale mici de altădată sunt acum de domeniul trecutului.

Eralp s-a angajat să exproprieze peste 200.000 de locuințe deținute de mari companii imobiliare, în cadrul unei campanii care a adus partidului - ale cărui rădăcini se află în fostul Partid Comunist din Germania de Est - câștiguri electorale atât în zonele centrale și vestice ale orașului, cât și în bastioanele sale tradiționale din est.

'Îmi mențin poziția', a declarat ea luni, în pofida semnelor de întrebare privind finanțarea unei măsuri pe care social-democrații (de centru-stânga) au estimat-o la aproximativ 20 de miliarde de euro (22,94 miliarde de dolari).

Ea a afirmat că urmărește să reducă influența marilor proprietari de locuințe, precum Deutsche Wohnen și Vonovia. Directorul executiv al Vonovia, Luka Mucic, a declarat că grupul este pregătit să discute despre soluții la criza locuințelor din Berlin, dar a subliniat că măsurile socialiste 'nu creează locuințe noi'.

Merz, care a susținut că o astfel de politică ar avea 'efecte devastatoare' asupra investițiilor străine dacă ar fi vreodată pusă în practică, a declarat că se așteaptă la adoptarea rapidă a unei legislații care să prevină exproprierile.

Comparată de unii cu primarul newyorkez Zohran Mamdani - a cărui campanie pentru locuințe mai accesibile i-a adus o victorie neașteptată anul trecut -, Eralp, în vârstă de 45 de ani, provine dintr-o familie de turci de stânga care a cerut azil în Germania după lovitura de stat militară din 1980.

La fel ca Mamdani, ea și-a concentrat campania în mare măsură pe interacțiunea directă cu alegătorii și pe rețelele de socializare, obținând rezultate remarcabile în rândul tinerilor și câștigând sprijinul a mii de berlinezi care, anterior, nu participaseră la vot.

'Ca femeie, ezit să mă compar cu un bărbat. Însă, în mod firesc, succesul lui Mamdani a reprezentat un exemplu important pentru noi', a declarat ea. 'Și ne-am bucurat enorm, deoarece acea victorie electorală a transmis un semnal foarte clar - nu doar către New York, ci către întreaga lume', a adăugat ea.

Puțin cunoscută în afara cercurilor de stânga înainte de campanie, ea este acum pregătită să conducă Berlinul într-o perioadă în care partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a înregistrat progrese tot mai mari la nivel național și a obținut cel mai bun rezultat din istoria sa în capitală, oraș recunoscut pentru orientarea liberală.

Partenerii potențiali de coaliție - social-democrații (de centru-stânga) și Verzii (ecologiști) - și-au exprimat disponibilitatea de a discuta despre formarea unui guvern.

Însă amândoi i-au cerut lui Eralp să abordeze acuzațiile de lungă durată privind antisemitismul, formulate la adresa unor filiale locale ale acestui partid din Berlin și legate adesea de criticile la adresa Israelului.

Problema este extrem de sensibilă în Germania, țară care a înregistrat o înmulțire a incidentelor antisemite după atacul din 7 octombrie 2023 asupra Israelului, comis de gruparea militantă Hamas, și după campania israeliană care a devastat Fâșia Gaza și a dus la moartea a zeci de mii de oameni.

Merz a declarat că ascensiunea antisemitismului reprezintă o 'rușine pentru Germania' și a promis măsuri pentru combaterea incidentelor din Berlin, despre care a spus că au stârnit îngrijorare în rândul partenerilor europeni.

Eralp a afirmat că este 'prioritatea sa absolută' să se asigure că evreii din Berlin, alături de musulmani și de toate celelalte grupuri, 'se simt în siguranță și pot duce o viață bună aici'.

'Este absolut clar că glorificarea violenței și a terorismului este complet inacceptabilă', a declarat Eralp în cadrul unei conferințe de presă.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)