Președintele libanez Joseph Aoun a declarat că dorește să încheie un acord de securitate cu Israelul, odată ce armata sa se va retrage din sudul țării, și s-a declarat hotărât să dezarmeze gruparea pro-iraniană Hezbollah, însă 'fără confruntare', relatează miercuri AFP.
Într-un interviu acordat marți AFP, înainte de o vizită la Paris, președintele Joseph Aoun a afirmat că Libanul dorește o nouă forță, europeană sau alta, pentru a evita un 'vid' de securitate după retragerea Căștilor Albastre ale ONU, al căror mandat expiră la sfârșitul lunii decembrie.
Joseph Aoun, care sosește miercuri la Paris, va participa joi alături de președintele francez Emmanuel Macron și regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, la o reuniune menită să pregătească sprijinul internațional pentru desfășurarea armatei libaneze pe întreg teritoriul țării.
'Partenerii noștri arabi și europeni, precum și Statele Unite și prietenii noștri, trebuie să împărtășească cu noi responsabilitatea de a sprijini armata și de a consolida statul libanez', a declarat președintele libanez.
Trupele libaneze urmează să fie desfășurate în sudul țării în urma unei retrageri treptate a forțelor israeliene, în conformitate cu un acord-cadru încheiat între Liban și Israel în iunie sub auspiciile SUA, care prevede dezarmarea Hezbollah.
'Nu avem altă opțiune decât negocierile, deoarece alternativa este războiul, care ar fi foarte costisitor pentru noi', a subliniat Aoun.
El și-a exprimat dorința de a ajunge la un acord de securitate cu Israelul 'care să pună capăt stării de ostilitate și să permită desfășurarea armatei la frontieră'.
'Acesta ar putea constitui etapa preliminară a unui acord de pace, dar trebuie să procedam pas cu pas', începând cu o retragere israeliană, a adăugat el.
Președintele a declarat, de asemenea, că Libanul dorește o nouă forță în sudul țării după retragerea Căștilor Albastre.
'Esențial este să nu existe un vid', a spus el, adăugând că această forță va fi 'temporară, până când armata va fi desfășurată'.
'Indiferent de natura acestei forțe, pentru mine nu reprezintă o problemă: europeană, non-europeană, americană, o altă forță ONU, asiatică sau chiar un amestec de forțe europene, arabe și asiatice', a adăugat el.
Sub presiunea SUA, Consiliul de Securitate al ONU a decis în august 2025 ca misiunea Căștilor Albastre ale ONU pe teritoriul Libanului să se încheie în decembrie 2026.
Aoun a subliniat, de asemenea, că decizia guvernului libanez de a dezarma Hezbollah 'nu este nici negociabilă, nici deschisă dezbaterii'.
Însă, în același timp, 'obiectivul nu este confruntarea (...) Suntem hotărâți să soluționăm această problemă pe cale pașnică', a mai spus președintele Aoun, adăugând că 'nu este vorba despre construirea unui stat cu prețul unui conflict sângeros în Liban sau al unui nou război civil'.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)
Liban: Președintele Joseph Aoun afirmă că dorește un acord de securitate cu Israelul, un prim pas către pace

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

