Confruntările armate din sud-vestul Yemenului între forțele pro-guvernamentale yemenite susținute de Arabia Saudită și rebelii Houthi susținuți de Iran s-au soldat cu peste 140 de morți de sâmbătă la prânz până duminică dimineața, au declarat pentru AFP surse din ambele tabere.

Numărul victimelor ajunge astfel la peste 300 după lansarea joi de către rebelii Houthi a unei ofensive în direcția strâmtorii strategice Bab el-Mandeb la Marea Roșie.

Doi oficiali militari din forțele pro-guvernamentale susținute de Arabia Saudită au raportat 84 de soldați uciși în tabăra lor, majoritatea în atacuri cu rachete, în timp ce în tabăra adversă patru surse ale rebelilor au menționat 57 de morți în rândul trupelor acestora.

Un responsabil militar din guvernul recunoscut internațional și refugiat în orașul sudic Aden a declarat că luptele au scăzut în intensitate duminică dimineață. Forțele pro-guvernamentale au reușit să stabilească poziții la mai puțin de 30 de kilometri de coasta Mării Roșii, a mai afirmat același oficial, adăugând însă că rebelii au reușit să înainteze la vest de orașul Taiz, în direcția strâmtorii Bab el-Mandeb.

Obiectivul rebelilor pro-iranieni este de a cuceri zona litorală a strâmtorii pentru a-și consolida astfel controlul asupra acestei rute maritime esențiale pentru comerțul internațional care leagă Asia de Europa prin Canalul Suez.

Rebelii Houthi au declarat în luna iulie o blocadă maritimă împotriva Arabiei Saudite, în urma unei confruntări între cele două părți, și au reluat atacurile asupra navelor comerciale în Marea Roșie, revendicând în special atacuri împotriva unor petroliere saudite.

Acești rebeli nu au în prezent controlul direct asupra strâmtorii Bab el-Mandeb, dar controlează marele oraș portuar Hodeida, situat mai la nord de strâmtoare. De asemenea, în urma ofensivei recente, rebelii Houthi au ocupat sectoare strategice înalte care le-ar putea oferi poziții mai avantajoase pentru atacurile asupra navelor.

În timpul războiului din Fâșia Gaza, rebelii Houthii au lansat cu regularitate atacuri cu drone și rachete în Marea Roșie și Golful Aden, forțând navele să facă un ocol imens, înconjurând Africa, pentru a ajunge în Europa.

Strâmtoarea Bab el-Mandeb este cu atât mai importantă pentru Arabia Saudită, principalul exportator mondial de petrol, cu cât ea este acum principala sa rută maritimă accesibilă după blocada impusă de Iran asupra Strâmtorii Ormuz.

Yemenul a fost scena unui conflict devastator între forțele pro-guvernamentale, susținute de o coaliție militară condusă de Arabia Saudită, și rebelii Houthi susținuți de Iran, între 2014 și 2022, când a intrat în vigoare un armistițiu. Până la acest armistițiu rebelii au reușit să ocupe teritorii vaste ale țării, inclusiv capitala Sana'a, iar guvernul slăbit s-a refugiat în orașul Aden.

Conflictul s-a intensificat din nou în iulie anul acesta, după ce Arabia Saudită a atacat aeroportul din Sana'a pentru a împiedica aterizarea unui avion iranian care transporta o delegație Houthi ce venea de la Teheran.

De atunci, rebelii și-au intensificat atacurile asupra activelor militare și zonelor controlate de guvernul recunoscut internațional, lansând de asemenea atacuri cu rachete și drone asupra infrastructurilor petroliere saudite.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)