Iranul a primit propuneri din partea mediatorilor privind reluarea negocierilor cu SUA, a informat luni agenția de presă oficială IRNA, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei, informează dpa.

Cu toate acestea, Iranul va continua să se apere cu hotărâre, a afirmat Baghaei.

'Subliniez încă o dată că aparatul diplomatic își continuă îndeplinirea sarcinilor împreună și în concordanță cu apărătorii patriei din cadrul forțelor armate. Propunerile transmise prin intermediul mediatorilor ne-au fost comunicate și au fost primite', a declarat purtătorul de cuvânt citat.

Conflictul între SUA și Iran a fost reluat, armata americană încheind, luni dimineață, a noua noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului. Republica islamică a ripostat prin atacuri asupra țărilor care găzduiesc baze militare americane în regiune.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat duminică seara că SUA sunt în continuare dispuse să poarte discuții cu Iranul. 'Suntem întotdeauna deschiși la diplomație', a declarat Rubio, înainte de
a pleca la o reuniune a miniștrilor de externe ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), dar a adăugat că 'trebuie să existe o înțelegere pe care ei să fie dispuși să o respecte'. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)