Cel puțin 38 de persoane au fost ucise și peste 400 rănite în lovituri americane asupra Iranului în această lună, a anunțat pe platforma X purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății Hossein Kermanpour, relatează dpa.
Se presupune că aceste cifre se referă la victimele civile, întrucât de obicei autoritățile iraniene raportează separat pierderile militare.
Bilanțul făcut public de purtătorul de cuvânt, care a fost dat publicității vineri dimineață, pare de asemenea să excludă victimele ultimului val de lovituri americane din cursul nopții.
O media de stat iraniană a anunțat vineri că opt persoane și-au pierdut viața și alte 20 au fost rănite în ultimele lovituri americane asupra infrastructurilor din sudul și vestul țării.
'Infrastructuri au fost ținta atacurilor americane în mai multe provincii' din Iran, a anunțat agenția oficială Irna, avansând acest bilanț. Potrivit aceleiași surse, șase puncte au fost vizate în provincia Hormozgan, vecină cu strâmtoarea Ormuz.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Iranul anunță un bilanț de cel puțin 38 de morți al loviturilor americane în luna iulie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

