Borussia Dortmund nu se așteaptă ca fundașul central Nico Schlotterbeck, accidentat la Cupa Mondială de fotbal 2026, să revină pe teren mai devreme de sfârșitul lunii septembrie, a declarat directorul executiv Lars Ricken, în timp ce echipa s-a reunit marți pentru pregătirea de dinaintea noului sezon, scrie DPA.
Schlotterbeck a suferit o accidentare la gleznă în timpul Cupei Mondiale, jucând pentru Germania.
'Va mai dura câteva săptămâni. Trebuie să spunem asta cu onestitate. Dacă va fi înainte sau după prima pauză pentru meciurile echipelor naționale, vom vedea în funcție de evoluția recuperării', le-a spus Ricken jurnaliștilor.
Prima pauză pentru meciurile echipelor naționale din noul sezon are loc la sfârșitul lunii septembrie.
Căpitanul lui Dortmund, Emre Can, va trebui să aștepte mai mult până la revenirea pe teren, în urma rupturii de ligament încrucișat anterior.
Situația o lasă cu un efectiv redus pe Dortmund, care în sezonul trecut a încheiat Bundesliga pe locul al doilea, la mare distanță de Bayern Munchen.
Noul director sportiv, Ole Book, sperase să poată prezenta doi jucători de atac consacrați la începutul antrenamentelor.
Însă, până în prezent, clubul i-a transferat pe tinerii de perspectivă Kaua Prates (18 ani, din Brazilia), Justin Lerma (18 ani, din Ecuador) și pe fundașul central Joane Gadou (19 ani, de la RB Salzburg).
'Ne acordăm timpul necesar pentru ca, în cele din urmă, să semnăm cu jucători care ne vor face să progresăm', a spus Ricken.
Potrivit presei, Dortmund este interesată de Konstantinos Karetsas, jucător în vârstă de 18 ani legitimat la Genk, în Belgia. Tânărul talent ofensiv l-ar putea înlocui pe Julian Brandt, care nu și-a găsit încă un nou club după încheierea înțelegerii sale cu Borussia.
Finalizarea vânzării planificate a lui Karim Adeyemi către FC Barcelona ar putea accelera activitățile de transfer ale lui Dortmund.
Echipa antrenată de Niko Kovac va începe sezonul competițional pe 22 august, cu Supercupa Germaniei împotriva lui Bayern, care a realizat eventul în sezonul trecut. Bundesliga va debuta o săptămână mai târziu.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Fotbal: Nico Schlotterbeck (Dortmund), accidentat la CM 2026, nu va reveni mai devreme de sfârșitul lui septembrie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

