Atacantul spaniol Lamine Yamal, care afirmase că nu se teme de Franța în semifinala Cupei Mondiale de fotbal 2026, a clarificat, luni, că declarațiile sale au fost pur și simplu un răspuns la o întrebare a presei, încercând astfel să aplaneze orice eventuală controversă, relatează AFP.

''După ce ne-am calificat în fața Belgiei, am fost întrebat dacă mă tem de Franța și am spus că nu. Suntem campioni europeni. Este fotbal, așa cum a spus și Kounde (coechipierul său de la FC Barcelona, n.r.). Este fotbal, pur și simplu'', a explicat jucătorul, care și-a sărbătorit luni cea de-a 19-a aniversare.

''Încă nu am primit prea multe cadouri. Cel mai bun cadou ar fi o victorie marți, la pachet cu o călătorie la New York'', a declarat jucătorul, afișând o atitudine foarte relaxată și purtând un colier spectaculos pe care și-l cumpărase pentru această ocazie.

Tânărul fenomen spaniol, care a început să-și găsească ritmul după un debut mai lent în turneu, deși a marcat un singur gol în Statele Unite până acum, a acceptat și provocarea lansată de selecționerul Luis de la Fuente, aceea de a înscrie marți, în meciul împotriva Franței (22:00, ora României, Dallas Stadium).

''Nu mă concentrez pe goluri, dar este întotdeauna ceva special să înscrii într-un meci ca acesta. Accept provocarea. De aceea am venit aici'', a declarat Lamine Yamal.

Cu puțin timp înainte, antrenorul său îl îndemnase să rămână ''calm''. ''Are 19 ani! Nu trebuie să se streseze. Ziua cea mare a lui Lamine urmează să vină. Sper să fie mâine (marți) sau poate în finală, dacă reușim să ajungem acolo'', a subliniat Luis de la Fuente.

La fel de calm precum jucătorul său, Luis de la Fuente, care a dezvăluit că este un ''romantic'', întrucât îl adoră pe Julio Iglesias, a evitat întrebarea legată de statutul de ''favorită'' atribuit echipei ''La Roja'' de către Didier Deschamps, minimalizând importanța acestei etichetări și afirmând că faptul de a fi considerat favorit ''nu înseamnă nimic''.

Cu toate acestea, el a evidențiat progresele realizate de echipa Franței de la cele două înfrângeri suferite în fața Spaniei, 0-2 în semifinala EURO 2024 și 4-5, la loviturile de departajare, în semifinala Ligii Națiunilor din 2025.

''Este o echipă mult mai bună. A continuat să evolueze. Jucătorii au continuat să progreseze. Calitățile lor s-au dezvoltat. Așa stau lucrurile. Mbappe a progresat, Dembele a evoluat, dar la fel și Pedri... Cu toții suntem mai buni, inclusiv jucătorii, la nivel individual'', a concluzionat de la Fuente.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)

Citeşte şi:

* Fotbal - CM 2026: Nu ne temem de nimeni, susține mijlocașul francez Adrien Rabiot