Franța, Regatul Unit și celelalte țări europene membre în Consiliul de Securitate al ONU au cerut luni Israelului să oprească extinderea coloniilor sale în Cisiordania, relatează agenția EFE.

Ambasadorul Franței la ONU, Jerome Bonnafont, a citit o declarație comună în numele Franței, Regatului Unit, Greciei, Danemarcei și Letoniei, cu câteva minute înainte de începerea unei sesiuni a Consiliului de Securitate privind situația din teritoriile palestiniene ocupate.

'Solicităm guvernului israelian să pună capăt extinderii așezărilor și a prerogativelor administrative ale acestora, să garanteze responsabilitatea pentru violențele comise de coloniști și să investigheze denunțurile împotriva forțelor israeliene', a spus diplomatul francez.

Dezbaterea din Consiliul de Securitate se axează pe respectarea unei rezoluții care condamnă explicit activitatea de colonizare în Cisiordania și cere Israelului să își respecte obligațiile în virtutea dreptului internațional, întrucât 'guvernul israelian continuă să-și consolideze controlul asupra teritoriului palestinian ocupat', a remarcat ambasadorul francez.

Grupul celor cinci țări europene membre în Consiliul de Securitate și-a exprimat 'preocuparea profundă' față de evenimentele petrecute în ultimele luni în Cisiordania și a deplâns 'toate măsurile menite să modifice structura demografică, precum și caracterul și statutul teritoriului palestinian ocupat'.

De asemenea, aceleași țări europene au subliniat că planurile Israelului vor împărți Cisiordania în două și vor separa și mai mult Ierusalimul de Est, ceea ce ar reprezenta un atac 'deliberat și direct împotriva viabilității și continuității unui stat palestinian independent și suveran'.

Țările europene membre în Consiliul de Securitate au mai cerut Israelului să permită intrarea ONU, a agenției acestei organizații pentru refugiații palestinieni, UNRWA, și a ONG-urilor internaționale pentru a desfășura operațiuni umanitare și au subliniat necesitatea unui proces politic menit să conducă la o soluție durabilă de încheiere a conflictului și care să permită conviețuirea a două state, israelian și palestinian.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)