Selecționerul Turciei, Vincenzo Montella, a regretat startul cu stângul al echipei sale la Cupa Mondială de fotbal, dar a spus că încă mai au timp să revină după înfrângerea suferită în fața Australiei, scor 0-2, sâmbătă seara la Vancouver, în Grupa D a competiției.
Revenind la un turneu final mondial pentru prima dată din 2002 - după ce a eliminat România la barajul din luna martie -, Turcia a dominat posesia și s-a mobilizat în jurul careului australian, dar nu a reușit să depășească zidul ferm verde-auriu.
'Suntem extrem de dezamăgiți. Știm că încă mai este timp să recuperăm în faza grupelor', a declarat italianul.
Turcia s-a chinuit să se ridice la nivelul Australiei din punct de vedere fizic, Socceroos dominându-și adversarii în dueluri și reușind să lovească primii mingea cu capul la centrări și cornere.
'Știm că în debutul meciului echipa a fost mai lentă. Adversarii sunt foarte înalți, așa că uneori este dificil', a mai spus Montella.
Turcia ocupă penultimul loc în clasamentul grupei, devansând la golaveraj selecționata Paraguayului, pe care trebuie să o învingă pe 19 iunie, la San Francisco, pentru a-și menține speranțele de a avansa în faza următoare a competiției.
Australia a învins Turcia prin golurile marcate de Nestory Irankunda (27) și Connor Metcalfe (75).
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Fotbal - CM 2026: Suntem extrem de dezamăgiți, a declarat selecționerul Turciei după eșecul în fața Australiei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

