Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, vineri seara, la Palatul Parlamentului din Capitală, că Nadia Comăneci este unul dintre personajele unice ale sportului mondial și o adevărată legendă.
'Este o imensă onoare să fiu prezent la această gală, deși eu sunt oarecum un intrus aici, cred că mai degrabă îl reprezint pe tatăl meu. Nadia este unul dintre cei mai mari sportivi ai lumii, fără niciun pic de exagerare, o legendă a sportului și o sursă de inspirație pentru copii. Ea este unul dintre personajele unice ale sportului mondial. A fost o sportivă fabuloasă', a spus Lucescu la Gala Nadia.
Tehnicianul formației PAOK Salonic și-a adus aminte că a văzut concursul de gimnastică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Montreal împreună cu mama sa.
'Am urmărit concursul de la Montreal, dar și nedreptatea care i s-a făcut în 1980. Și le-am trăit cu mare intensitate emoțională. Eram copil, aveam 7 ani în 1976, știu că eram cu mama atunci. Sunt amintiri care devin importante, trec anii... sunt momente care mă leagă mai puternic de mama mea. Și asta datorită Nadiei, pentru că atunci eram cu mama urmărind cu sufletul la gură acea Olimpiadă. Ca băiat, am iubit gimnastica feminină datorită Nadiei', a afirmat Lucescu.
Nadia Comăneci a fost celebrată, vineri seara, în cadrul unei gale speciale organizate la Palatul Parlamentului din București la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice, obținută la Jocurile de la Montreal.
Multipla campioană olimpică, mondială și europeană a fost aplaudată la scenă deschisă pentru performanțele realizate ca sportivă, dar și pentru munca sa în promovarea gimnasticii. Prin cele 7 note de zece de la Montreal, Nadia Comăneci, pe atunci o fetiță de doar 14 ani, a transformat gimnastica artistică într-un fenomen global, inspirând generații întregi de copii să practice această disciplină sportivă.
Nume mari ale sportului mondial, foști campioni, prieteni și colege de echipă au venit pentru a-i fi alături celei care încânta lumea în urmă cu jumătate de secol. Printre ei s-au aflat președintele de onoare al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, președintele Comitetelor Olimpice Europene (EOC), Spyros Capralos, președintele Federației Internaționale de Gimnastică, Morinari Watanabe, dar și Gheorghe Hagi, Ilie Năstase, Simona Halep, Răzvan Lucescu, președinți de federații, oficialități și oameni politici.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea ,editor online: Andreea Preda)
#AnulNadia Răzvan Lucescu: Nadia Comăneci este unul dintre personajele unice ale sportului mondial

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#AnulNadia/Bihor: Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', la Muzeul Țării Crișurilor, dar și la Londra
Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', reconfigurată în jurul numărului de concurs '73', poate fi vizitată, începând de miercuri, la Muzeul Țării Crișurilor (MTC) din Oradea, până în decembrie 2026. O versiune mai
#AnulNadia/Bihor: Expoziția dedicată Nadiei Comăneci, reconfigurată, va rămâne trei luni la MTC din Oradea
Expoziția documentară 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', realizată de Arhivele Naționale ale României și construită, în varianta prezentată la Oradea, în jurul numărului 73, va putea fi vizitată din 16 septembrie până în
#AnulNadia/Bacău: Prima ediție a colocviului 'Anul Nadia Comăneci. Sport și transformări sociale în România secolului XX'
Prima ediție a colocviului 'Anul Nadia Comăneci. Sport și transformări sociale în România secolului XX' va fi găzduită, în perioada 17-18 septembrie, de Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, instituție care organizează evenimentu
#AnulNadia/Prahova: Jocurile Special Olympics România 2026 - Ploieștiul devine capitala integrării sociale prin sport
Municipiul Ploiești devine capitala integrării sociale prin sport, întrucât va găzdui, în perioada 28-30 august, ediția cu numărul 19 a Jocurilor Naționale Special Olympics România, care este dedicată Anului Nadia Comăneci. 'În acest
#AnulNadia Jocurile Naționale Special Olympics România 2026, găzduite de Ploiești la finalul lunii
Cea de-a 19-a ediție a Jocurilor Naționale Special Olympics România 2026 va avea loc la Ploiești, în perioada 28-30 august, într-o ediție dedicată Anului Nadia Comăneci, cu peste 300 de sportivi din 30 de județe și București, potrivit un
Mureș: Ceas personalizat pentru Nadia Comăneci cu primul 10 olimpic, creat de un artizan independent de ceasuri mecanice
Un artizan independent de ceasuri mecanice din Târgu Mureș, Alin Constantin Mureșan, a creat un ceas personalizat pentru Nadia Comăneci, în onoarea primei note de 10 din istoria gimnasticii mondiale, obținută pe 18 iulie 1976 la Jocurile Olim
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale
Bihor: Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', vernisată la Teatrul Regina Maria din Oradea (FOTO/VIDEO)
Teatrul Regina Maria din Oradea a găzduit, marți, Gala '10 pentru eternitate', ocazie cu care a avut loc și vernisajul expoziției 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', itinerată de Arhivele Naționale ale României special pentru aces









