Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.

Potrivit primarului Lia Olguța Vasilescu, vizita ambasadoarei olandeze a fost prilejuită de o întâlnire cu reprezentanții companiilor din Țările de Jos care au realizat investiții în Craiova, context în care autoritățile locale au prezentat și facilitățile oferite investitorilor de noul parc industrial, care urmează să fie deschis în perioada următoare.

'Prezența doamnei ambasador în oraș a fost prilejuită de întâlnirea cu firmele olandeze care au investit aici, motiv pentru care am profitat de prilej pentru a-i face cunoscute facilitățile pe care le oferă noul Parc Industrial care se va deschide curând. Acesta are 180 de hectare, iar companiilor li se asigură utilități trase până la poarta fabricii, taxe locale zero și teren de închiriat în condiții foarte avantajoase', a transmis Lia Olguța Vasilescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a precizat că întâlnirea a constituit un prilej pentru prezentarea potențialului de dezvoltare al județului, precum și a transformărilor înregistrate în ultimii ani la nivelul municipiului Craiova și al întregului județ.

Un accent deosebit a fost pus pe investițiile în infrastructura culturală, pe proiectele de valorificare a patrimoniului și pe evenimentele internaționale care au contribuit la promovarea regiunii.

'Am discutat despre potențialul județului Dolj, despre oportunitățile de dezvoltare și despre transformările pe care Craiova și județul nostru le-au cunoscut în ultimii ani. Am vorbit îndeosebi despre investițiile în infrastructura culturală, despre proiectele dedicate patrimoniului și artei, dar și despre modul în care evenimentele culturale și proiectele internaționale au contribuit la creșterea vizibilității Craiovei și a Doljului', a transmis Cosmin Vasile, pe pagina sa de Facebook. AGERPRES / (AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)