Clădirea Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Caracal, ridicată în urmă cu aproximativ 170 de ani și în care învață peste 900 de elevi, va fi reabilitată și modernizată printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 19,2 milioane de lei, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, a anunțat marți, viceprimarul municipiului Caracal, Laurențiu Pătran.
Acesta a precizat marți, pentru AGERPRES, că imobilul datează de la jumătatea secolului al XIX-lea, când a fost construit corpul cu regim de înălțime parter și a fost extins ulterior cu o zonă cu demisol, parter și etaj.
''Clădirea înregistrează consum energetic mare și are nevoie de reabilitare și modernizare atât la nivelul anvelopei cât și al instalațiilor. Lucrările se vor concretiza în montarea de panouri fotovoltaice, pompe de căldură, schimbarea instalațiilor electrice, sanitare și termice, înlocuirea tâmplăriei, refacerea tencuielii și a stocaturilor exterioare'', a spus viceprimarul Laurențiu Pătran.
În corpul de clădire ce va fi reabilitat învață 909 elevi din clasele primare și gimnaziale, iar investiția propusă prin proiect va duce atât la reducerea consumului de energie, cât și la creșterea siguranței și confortului elevilor și personalului unității de învățământ.
Municipiul Caracal a obținut finanțarea pentru reabilitării Școlii Gimnaziale Nr. 2 în urmă cu o săptămână, atunci când a semnat și un contract pentru reabilitarea termică a sediului Primăriei, ambele având o valoare totală de circa 8,5 milioane de euro.
La semnarea contractelor, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, a menționat că municipiul Caracal este ''campion'' în atragerea finanțărilor europene.
Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia a menționat că municipiul Caracal are în implementare proiecte finanțate prin fonduri europene în valoare de peste 40 de milioane de euro. AGERPRES / (AS - redactor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Olt: Clădirea Școlii Nr. 2 din Caracal, veche de peste 150 de ani, va fi reabilitată cu fonduri europene

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Depou de tramvaie, vechi de peste 50 de ani, modernizat printr-un proiect european
Cel mai mare depou de tramvaie din municipiul Galați, construit în urmă cu peste 50 de ani, este în plin proces de modernizare, lucrările vizând refacerea căii de rulare, amenajarea atelierelor, a halei de întreținere și reparații și a stației de spălare, a anunțat, marți, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. I
Mureș: Oferta de investiții a județului, sub brandul comun ''Why Mureș'' la EXPO REAL München
Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și cel universitar vor participa, în premieră, sub o identitate comună, denumită ''Why Mureș'', la expoziția internațională EXPO REAL München 2026, care va avea loc în perioada 5-7 octombrie, scopul fiind promovarea integrată a oportunităților de investiții ale regiunii &ici
Intravilanul municipiului Arad a crescut cu 44% la actualizarea PUG după 30 de ani
Suprafața intravilană a municipiului Arad a crescut cu aproximativ 44%, la peste 11.000 de hectare, în urma actualizării Planului Urbanistic General (PUG), după 30 de ani de la ultima procedură de acest fel, perioadă în care s-au dezvoltat cartiere rezidențiale sau zone de afaceri pe foste terenuri agricole. Noul PUG a fost aprobat
Sălaj: Proiect de 20,5 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic al Consiliului Județean
Consiliul Județean Sălaj a aprobat, marți, un proiect privind realizarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate estimată de 2,2 MW, destinat asigurării autoconsumului pentru 40 de imobile aflate în proprietatea județului, valoarea totală a investiției fiind de 20,525 milioane de lei, inclusiv TVA. Proiectul urmează să fie depus pentru fin
Timiș: Municipalitatea ajută 'în oglindă' CJ cu 25 milioane de lei, pentru construirea noului stadion 'Dan Păltinișanu'
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, care va avea și atribuții de primar de miercuri, după plecarea lui Dominic Fritz din funcție, a declarat, marți, că municipalitatea va sprijini financiar Consiliul Județean (CJ) Timiș pentru construirea viitorului Stadion 'Dan Păltinișanu', prevăzând în bugetul pe anul 2027 a sumei de 25 milioane de lei,
Maramureș: Parcul Castanelor, gândit ca zonă relaxare, educație ecologică și cu rol în salvarea arborilor bolnavi
Dealul Crucii, situat în zona de nord a municipiului Baia Mare, va fi transformat în Parcul Castanelor, o zonă de agrement, relaxare și belvedere pentru locuitorii orașului și turiști, a anunțat, marți, primarul Doru Dăncuș. El a precizat, pentru AGERPRES, că pe Dealul Crucii nu va fi nicio zonă destinată construcțiilor rezidențial
Hunedoara: O echipă de experți va analiza situația de la telecabina de pe Cetatea Deva; instalația este oprită de un an
O echipă de experți va analiza starea actuală a telecabinei de la Cetatea Deva, în condițiile în care noul ascensor este oprit de aproape un an din cauza defecțiunilor apărute la diverse echipamente, a anunțat, marți, primarul municipiului Deva, Lucian Rus. Potrivit acestuia, specialiștii unei firme străine au acceptat ca în luna octombrie să
Prahova: Centura Comarnic va fi deschisă joi traficului rutier
Centura Comarnic va fi inaugurată și deschisă joi traficului rutier, la aproape trei ani de la demararea lucrărilor, a anunțat, marți, Consiliul Județean (CJ) Prahova. 'Cu o lungime de aproape 6 kilometri, noua variantă ocolitoare a orașului Comarnic este destinată preluării unei părți din traficul de pe DN 1 și reducerii presiunii asupra circulației prin









