Ministerul Dezvoltării va analiza posibilitatea extinderii programului național 'Sfânta Ana' după încheierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, la Bălcești, cu prilejul inaugurării celei de-a 92-a creșe din acest program.

El a subliniat că, până la finalul lunii august, se va atinge ținta, asumată prin PNRR, de cel puțin 110 astfel de creșe finalizate, urmând ca după aceea să fie revizuite celelalte investiții aprobate în cadrul programului.

'Acest program, astăzi, are aprobate 246 de investiții. El va fi revizuit după ce PNRR-ul se închide, astfel încât să vedem unde mai este nevoie și care sunt posibilitățile noastre de a extinde acest program. (...) În aceste săptămâni, sigur, se finalizează cele pe PNRR. Noi trebuie să ajungem la 110 la finalul lunii august. Ceea ce vedem în ritmul lucrărilor și ceea ce e în perspectivă este perfect realizabil. Eu cred că o să fie mai multe decât 110 la finalul lunii august. Luni, sper să ajungem la Cluj-Napoca și în Satul Mare, la alte două creșe. Marți va fi în București, în sectorul 6. Miercuri în Constanța, Galați și Botoșani și joi va fi Brașov. În mod cert, la 110, jalonul, ținta pe care ne-am asumat-o în PNR, va fi realizată. Important este ca ritmul lucrărilor să se mențină și să putem să recepționăm', a afirmat Cseke Attila.

Potrivit acestuia, atingerea țintei este susținută și de renegocierea cu Comisia Europeană privind redistribuirea surselor de finanțare pentru unele proiecte.

'Din 246, circa 60% sunt pe fonduri naționale și celelalte sunt pe PNRR. În urma renegocierii cu Comisie Europeană, noi am făcut o actualizare a listei creșelor pe care dorim să le decontăm din PNRR. Pentru că evident fiecare situație poate fi puțin mai specifică față de alta. Vă rog să vă gândiți că avem un teren cu utilități, fără utilități, costuri mai mari sau mai mici în funcție de teren și așa mai departe. Și atunci am avut creșe care din bugetul de stat s-au finalizat deja și pe care dorim să le transferăm pe finanțare europeană și am avut creșe, avem creșe astăzi, inițial pe fonduri europene, care probabil nu se vor finaliza până la termen. Și în urma renegocierii s-a acceptat ca să facem acest schimb, dacă vreți, parțial evident. Și noi astăzi avem, ca și ținte, 80 de creșe realizate din fonduri nerambursabile PNRR și 30 din fonduri rambursabile. Lista este predată la Comisie Europeană, deci noi practic lucrăm pe listă', a subliniat ministrul.

Creșa de la Bălcești este cea de-a treia realizată în județul Vâlcea prin acest program. Are o capacitate de 40 de locuri și este dotată cu spații de joacă interioare și exterioare, bucătărie și spălătorie proprie, contribuind la dezvoltarea infrastructurii antepreșcolare din zonă și la atenuarea efectelor declinului demografic.


'La Bălcești avem o finanțare europeană de peste 12 milioane de lei, o creșă cu minimum 40 de copii, care vine să răspundă la această nevoie a infrastructurii antepreșcolare. Este o infrastructură modernă, de secol XXI, așa cum merită comunitățile locale din România. Sigur, este și un răspuns al statului român la această provocare, despre care trebuie să vorbim deschis - provocarea demografică. Este răspunsul statului român de a crea o infrastructură modernă, de a asigura familiilor tinere această siguranță de a-și lăsa copiii în mâini calificate, de a asigura posibilitatea tinerilor mame de a se reîntoarce la locul de muncă, dacă își doresc acest lucru, și, practic, de a ușura, într-un fel, dar a sprijini, în alt fel, viața familiei și a părinților' a adăugat el. AGERPRES/ (AS -redactor: Ramona Dincă, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)