Transportul public local în orașul Pecica va fi lansat în toamnă, printr-un proiect de peste cinci milioane de euro, în cadrul căruia sunt în curs de amenajare 24 de stații moderne și au fost cumpărate două autobuze electrice cu 93 de locuri.
Primarul orașului, Petru Antal, a declarat joi, pentru AGERPRES, că cele două autobuze electrice comandate au sosit, iar în prezent se lucrează la procedura de atribuire a activității de transport public unui operator.
'Lucrările de amenajare a celor 24 de stații sunt realizate în proporție de peste 50% și estimăm că vor fi încheiate în toamnă, de când dorim să lansăm transportul public în oraș și legăturile cu localitățile aparținătoare. Conform termenelor contractuale, cel târziu la finalul anului proiectul trebuie să fie finalizat, iar locuitorii din Pecica să beneficieze de transport public cu autobuze electrice', a declarat edilul.
Autobuzele cumpărate sunt asamblate în țara noastră, au 93 de locuri, din care 37 pe scaune, o autonomie de peste 300 kilometri pe încărcare și acces pentru persoanele cu dizabilități.
Cele 24 de stații ce sunt amenajate vor avea sisteme de iluminat LED și panouri solare, supraveghere video și afișaje electronice pentru informarea în timp real a călătorilor. Acestea vor beneficia și de copertine pentru protecția călătorilor.
Petru Antal a mai spus că traseele vor lega principalele puncte din oraș și localitățile aparținătoare Turnu și Sederhat, iar programul de circulație a autobuzelor va fi adaptat cursurilor din școli, dar și mersului trenurilor, astfel încât locuitorii să aibă acces rapid la gară.
Finanțarea a mai permis realizarea unui sistem modern de e-ticketing, instalarea a trei stații de încărcare electrică pentru autobuze, dar și amenajarea a 13 treceri de pietoni.
Proiectul a beneficiat de o finanțare totală de 5,1 milioane de euro, din care 4,1 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile.
În județ, doar municipiul Arad și orașul Ineu mai au propriile servicii de transport public local. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Arad: Transportul public local în Pecica va fi lansat în toamnă; autobuzele electrice comandate au sosit

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților
Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si









